in 
MARKETING, KONDIMENT

Anul 2018 este despre content marketing. Tu ai stabilit calendarul editorial?

Created by Ganescu Madalina
on January 12, 2018

Ultimii ani au atras după ei investiții consistente din partea organizațiilor în ceea ce privește componenta de content marketing, iar în 2018, din punct de vedere al planului de marketing, crearea de conținut este indicat ca, pentru fiecare business în parte, să acopere un raport cât mai mare. Asta pentru că, experiența câștigată prin intermediul content marketing-ului a ajutat specialiștii de marketing să fie mai eficienți.

Pentru a menține tendițele de creștere, echipa de marketing trebuie să rămână în continuare cu ochii pe fiecare peisaj de content marketing. Asta nu se traduce prin faptul că brandurile vor inunda audiența cu conținut marketat, ci că acestea trebuie să adopte o strategie de conținut personalizat, special gândit pentru nevoile publicului.

Pentru a veni în sprijinul audienței, compania trebuie să își extindă strategia pe o plajă largă de talente și aptitudini, iar procesul este la fel de important cum este conținutul în sine.

Știm cu toții că, proiectele nu încep întotdeauna cu idei mărețe. Tot ce-i rămâne departamentului de marketing de făcut este să se concentreze pe simplificarea conceptelor și pe depistarea și îmbunătățirea în mod continuu a acestora. Anul acesta, nu este suficient să angajezi editori.

O echipă de conținut va trebui să crească și să se adapteze pentru noile tendințe în materie de content marketing, iar rețeta va trebui să includă de la producție și editare video, la graphic design, ilustrație și editare, editare audio și abilități de producție, optimizarea conținutului pentru toate formatele, distribuirea și promovarea conținutului, dezvoltarea și executarea strategiei, ca de alfel și managementul de campanie, ca să se finalizeze prin comunicări, branding, advertising și apariții în mass-media, analytics, măsurători și raportare.

Echipa Kondiment este aici să planifice alături de tine strategie de content marketing potrivită afacerii pe care o întreprinzi, așa că nu ezita să ne contactezi prin intermediul formularului de contact de pe site.

Pentru ca toți pașii de mai sus să performeze la parametri optimi, totul începe cu un calendar editorial. Acest lucru presupune nu doar un plan riguros de acțiune, ci și sustenabilitate.

Recomandările Kondiment pentru calendarul editorial în 2018

  1. Depistează tendințele din categoria sau nișa pe care activezi pentru anul ce urmează. Include grafice, infografice și recomandări ale specialiștilor din echipa ta pentru a adăuga autoritate conținutului.
  2. Creează un top al celor mai bune articole de peste anul ce tocmai a trecut, fie al tău sau ale unor personalități de pe nișa pe care activezi. Tot la acest capitol poți realiza chestionare pentru audiența ta, pentru a culege feedback, menit să te ajute în strategia de conținut din nou an.
  3. Nu omite articolele prin care creezi predicții pentru noul an. Obține informații de la persoanele cu autoritate din compania ta, ca de altfel și de la influencerii în domeniu, împachetează-le în interesul audienței și distribuie-le pe toate canalele de comunicare.
  4. Nu uita să vorbești despre rezoluțiile pe care le are afacerea sau nișa ta. Prin acest tip de conținut poți oferi trucuri, informații de interes public sau noțiuni motivaționale.
  5. Articolele de tip ”how to” sunt de mare interes pentru orice tip de audiență. Pe lângă faptul că este un conținut evergreen, acesta poate ajuta audiența să se informeze cu privire la produsele tale într-o manieră mai rapidă și mai prietenoasă, fără să mai fie necesar să parcurgă procesul de contactare al echipei tehnice.
  6. Lasă audiența să afle cine a vorbit de-a lungul timpului despre tine, de la influenceri la clienți și angajați. Adaugă valoare prin conținut prin evidențierea punctelor forte.
  7. Dacă te-ai gândit până acum, dar nu ai fost sigur că este o idee prea bună, în 2018 ia în calcul și articolele Guest Post. Acestea nu vor atrage doar un reach mai mare, ci și awareness și engagement.
  8. Conținutul poate fi publicat zilnic, săptămânal, lunar sau sezonal. Recomandarea noastră este să optezi pentru o variantă pe care știi cu certitudine că o poți susține în interiorul companiei. Desigur, întotdeauna există și opțiunea prin care poți externaliza serviciile, iar dacă vrei să discutăm mai multe despre acest aspect, te invităm să ne contactezi completând formularul de contact de pe site.
  9. Dezvoltă conținut cu focus în jurul afacerii tale. Spre exemplu, analizează articolele din anul anterior care au avut un impact semnificativ asupra business-ului tău.
  10. Folosește-te de sărbători pentru a crea conținut și promoții. Acest tip de conținut este de cele mai multe ori evergreen, ceea ce înseamnă că îl poți folosi și de la an la an.
  11. Mai poți să te concentrezi pe conținut cu privire la conferințe și lansări din industrie au orice alte tipuri de evenimente majore care trebuie communicate. Încearcă să prezinți aceste momente din perspectiva personală de participare, întrucât o abordare generală nu va reuși întotdeauna să apropie audiența.
  12. O data ce ai rezolvat problema content marketing-ului, fii sigur că ai aplicat și cea mai bună rețetă de promovare. Kondiment îți poate prezenta cele mai bune soluții de promovare în mediul online, iar tot ce trebuie să faci este să ne contactezi prin formularul de contact de pe site.

În încheiere, pentru că niciodată marketing-ul nu a fost simplu, te invităm să parcurgi și alte articole de pe blog, să extragi exact acele noțiuni pe care le consideri de folos pentru tine și afacerea ta, iar dacă vrei să te ajutăm să îți crești și mai mult afacerea în mediul online, prin serviciile și produsele de care beneficiem, așteptăm să ne scrii. 

Sursa foto: Pexels

Combin un background puternic în Jurnalism și Comunicare, cu expertiză în Management și Comunicare în Mass-Media, atât în televiziune, cât și în presa online.