in 
MARKETING

5 greșeli de consistență a brandului pe care le fac companiile mari

Created by Ganescu Madalina
on April 24, 2018

Puterea unui brand este definită de percepția consumatorilor sau potențialilor consumatori. Dar, indiferent de formă sau dimensiune, companiile pot acționa greșit când vine vorba de branding. De aceea, Kondiment vine în întâmpinarea acestora cu 5 greșeli de consistență a brandului, care pot fi identificate și îndreptate rapid sau pot fi chiar evitate.

1. Nu înțelegi publicul

După ce ai stabilit scopul, poziționarea și personalitatea brandului, treci la cel de-a 4-lea, dar poate cel mai important pas – ÎNȚELEGE PUBLICUL! Brandul trebuie să ofere ceva proaspăt și unic. Dacă audiența nu reușește să te diferențieze de competiție într-o manieră semnificativă, atunci care este stimulentul de care are nevoie pentru a accepta brandul, produsele și serviciile?

Întărește poziția brandului pe piață comunicând pe marginea punctelor forte ale acestuia. Evită să te poziționezi prea în tendințe, adoptă cercetările de piață și adresează-te periodic consumatorilor și potențialilor consumatori.

Ține piept tentației de a expune brandul peste tot. Fii sincer cu ceea ce face brandul și gândește-te cum poate avea acesta un impact pozitiv asupra vieții publicului țintă.

2. Strategia de brand este complexă

Prea mult nu înseamnă întotdeauna foarte bine. Unele logo-uri, precum cele ale companiilor McDonald’s, Nike sau Fed-Ex sunt memorabile datorită aspectului curat și simplu de identificat. Ducând creația la superlativ s-ar putea să nu ieși în evidență într-o manieră pozitivă în mulțime, ci mai degrabă vei atrage atenția sub forma unui exemplu de AȘA NU.

Evită schemele de culori care distrag atenția de la mesajul principal și lasă deoparte grafica aglomerată. Nu îți împovăra brandul cu exces de creație. Păstrează-l simplu prin folosirea culorilor și simbolurilor simple. Această abordare va oferi brandului șansa să transmită calitate și originalitate, dar mai ales să crească șansele ca o persoană să îl aleagă pe termen lung.

3. Crearea lentă de conținut

Conținutul ne invadează cu viteza luminii sub toate formele posibile, pe website-uri sau canalele social media. Era digitală a transformat radical modul în care achiziționăm informația și ne-o livrează direct în News Feed sau la o notificare distanță.

Lipsa de conținut poate produce pe termen lung reale blocaje la nivel de marketing și comunicare a brandului. Consumatorii vor percepe serviciile sau produsele drept învechite și lipsite de importanță în industrie, iar treptat vor întoarce spatele și se vor îndrepta către noi branduri.

Crearea de conținut relevant la momentul oportun va ajuta compania să se poziționeze ca expert pe diferite teme de discuție și să se erijeze într-o voce în care consumatorii pot să aibă încredere.

4. Timpul designerilor folosit impropriu

Update-urile infinite la conținutul existent, cum sunt broșurile sau flyerele, limitează sau distrug talentele designerilor, situație ce se va reflecta în timp în costuri crescute și foarte mult timp pierdut. De aceea, evită să împovărezi designerii cu task-uri mici care pot fi un real obstacol în calea creației și viziunii lor.

Pentru a obține rezultate satisfăcătoare, permite echipei de design să creeze fără bariere. Renunță la proceduri și flow-uri standard și apelează mai degrabă la un mod de lucru creativ, care să curgă asemeni unei cascade virtuale. Rolul unui designer este să dea viață unor noi viziuni, în tendințe și pe placul consumatorilor, nu să retușeze și să șteargă de praf o imagine de brand învechită.

5. Manualul de identitate vizuală

Stabilește o identitate de brand și creează un ghid de brand care să adere la o viziune. Educă și determină angajații și managerii de departamente să respecte aceste instrucțiuni. Astfel, aceștia vor înțelege cum să comunice cu publicul țintă, fără să afecteze imaginea companiei.

Utilizarea mai multor identități vizuale, în funcție de preferințele fiecărui departament în parte, nu face decât să afecteze și să submineze integritatea brandului. Pune-le la dispoziție membrilor companiei suficiente resurse care să îi ajute să mențină conținutul pe aceeași rută de comunicare cu vocea brandului.

Kondiment pune la dispoziția companiilor produsele, serviciile și strategiile necesare construirii unui brand consistent. Scrie-ne completând formularul de contact și spune-ne care sunt nevoile brandului tău. În cel mai scurt timp, analizăm și punem la punct un plan de acțiune, pe care îl putem dezbate împreună la o cafea savuroasă.

Poză de  chuttersnap pe Unsplash

Combin un background puternic în Jurnalism și Comunicare, cu expertiză în Management și Comunicare în Mass-Media, atât în televiziune, cât și în presa online.